Dar sincer? Mai bine te trezești la 45 decât să nu te trezești niciodată.
Sunt convinsă că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face acum pentru copiii noștri este să rupem tiparul ăsta, să le oferim ceva ce noi nu am primit.
Eu am început anul acesta, când Shawn a împlinit 17 ani , să fac ceva ce mi-aș fi dorit enorm să fi făcut părinții mei pentru mine. În aplicația pe care o folosesc pentru investiții la bursă am creat un “bucket” sau "pie" separat doar pentru el și, lunar, când pot și cât pot, pun acolo o sumă de bani care să nu mă destabilizeze financiar în luna respectivă. Uneori poate sunt 300 de lei, alteori 500, alteori mai mult. Ideea nu este suma perfectă, ci consecvența.
Foarte multă lume subestimează ce înseamnă timpul în investiții. Imaginați-vă dacă începeam să fac asta din primul an. Avea deja 17 ani de investiții....
Dacă un părinte începe să pună deoparte pentru copilul lui echivalentul a 100 de euro pe lună și banii aceia sunt investiți constant, pe termen lung, nu ținuți blocați într-un sertar, suma aceea poate ajunge în 15-20 de ani la zeci, sute de mii de euro. Asta dacă vorbim de randamente decente, istorice, de tip ETF-uri sau investiții mature pe termen lung. Și nu, asta nu înseamnă “copil de bani gata”. Înseamnă un om care, atunci când ajunge la 35 de ani și poate viața îl lovește, poate businessul nu merge, poate divorțează, poate pierde joburi, poate încearcă să se ridice de la zero, nu mai pleacă chiar de la zero.
Are un punct de start.
Poate își cumpără avansul pentru o casă. Poate reinvestește banii. Poate își deschide un business. Poate își oferă câțiva ani în care să respire și să nu trăiască permanent în panică financiară, așa cum au făcut foarte mulți dintre părinții noștri și ulterior, noi.
Aici cred că este diferența dintre generații. Nu doar în cât muncim, ci în cât înțelegem, pentru că mulți dintre noi am crescut cu ideea că singura soluție este să muncești până cazi din picioare.
Doar că adevărul este că există și altă variantă: să construiești inteligent, lent, constant și cu răbdare.
Câteodată, poate cea mai mare formă de iubire pentru copilul tău nu este să îi cumperi cele mai scumpe lucruri acum, ci să îi construiești liniște pentru mai târziu.
Următoarea cea mai importantă decizie pe care am luat-o aici a fost că nu am construit pentru el un portofoliu haotic, bazat pe hype sau pe promisiuni de îmbogățire rapidă, ci am încercat să construiesc un echilibru între stabilitate și creștere semi-agresivă. O bază solidă prin S&P 500, care practic urmărește cele mai mari companii americane și economia Statelor Unite în general, combinată cu expunere pe tehnologie, AI și semiconductori, domenii care, realist vorbind, foarte probabil vor defini următorii 10-20 de ani.
Iar avantajul enorm pe care foarte mulți tineri îl au fără să își dea seama, este timpul.
La 17 ani nu ai nevoie să vii cu zeci de mii de euro ca să construiești ceva important. La 17 ani poți construi enorm cu sume mici, constante și cu răbdare. Pentru că timpul și dobânda compusă fac cea mai mare parte din muncă pentru tine. În schimb, când începi la 40-45 de ani, cum fac foarte mulți dintre noi după ce ne “trezim” mai târziu financiar, deja lucrezi contra cronometru și trebuie să investești sume mult mai mari ca să recuperezi anii pierduți.
De asta cred că educația financiară nu înseamnă doar “cum faci bani”, ci cum schimbi efectiv traiectoria unei generații. Pentru că un copil care începe viața adultă cu o bază construită în timp, chiar și lent, pornește dintr-un loc complet diferit față de generațiile care au trăit permanent în supraviețuire și instabilitate financiară.
