Am început să râd şi i-am zis:
"Știi că și eu sunt exact la fel! 🤣"
Poate şi pentru că până acum n-am avut niciodată lângă mine omul cu care să simt că pot construi cu adevărat. Sau poate pentru că, pur și simplu, noi, femeile, suntem făcute puțin altfel.
Noi facem cuib.
Noi avem instinctul ăsta aproape imposibil de explicat de a construi, de a îmbunătăți, de a crește ceva. O casă, o familie, o relație, un copil sau 10, un business. Uneori pe toate în același timp.
Și după tot ce am citit în ultimul an despre chimia şi psihologia femeii după 40+ , în perimenopauză și menopauză, încep să mă întreb dacă nu cumva există și o explicație biologică pentru schimbarea asta pe care atât de multe femei o simt după 40-45 de ani.
Pentru că pe măsură ce estrogenul începe să scadă şi se reduce puterea "euforiei" lui, multe femei spun același lucru: că încep să vadă viața fără filtre.
Nu mai acceptă atât de ușor lucruri pe care înainte le treceau cu vederea. Nu mai au răbdare pentru relații care nu le hrănesc. Nu mai vor doar să facă pe plac tuturor. Încep să pună întrebări. Încep să spună "nu". Încep, poate pentru prima dată, să se întrebe ce își doresc ele cu adevărat.
O fi bine, o fi rău.... nu ştiu.... Cert este că acest cutremur hormonal, ne cam trezeşte din "somnul" vieții şi ne forțează să ne repoziționăm. Şi asta la vârsta la care societatea ar vrea să ne micşorăm, să devenim mai puțin vizibile sau relevante....
Şi poate cine ştie, posibil că şi pe noi ne deranjează că mulți bărbați vor să găsească totul de-a gata, se sustrag din a mai construi relații trainice şi sănătoase, consumă tot mai puțin din energia proprie şi mai mult din a noastră. 🙄