Un documentar controversat, dar care ridică niște întrebări incomode. Pentru mine, a fost un punct de pornire pentru întrebări despre problemele bărbaților, nu o sursă pe care să o accept fără verificare.
Feminismul a adus lucruri extrem de importante pentru femei și ar fi absurd să negăm asta, dar o conversație matură despre relația dintre femei și bărbați nu poate exista dacă ignorăm sistematic realitățile care nu se potrivesc cu narativele dominante.
Ca orice mișcare puternică, feminismul are și zone în care discursul devine radical. Unde dialogul se transformă în conflict, unde nu mai vorbim despre echilibru între femei și bărbați, ci despre o luptă permanentă între două tabere.
Realitatea este mai complexă decât narațiunile simplificate pe care le vedem adesea în social media. Estimările OMS arată că aproape 1 din 3 femei la nivel global a trecut prin violență fizică sau sexuală din partea unui partener ori prin violență sexuală din partea unei alte persoane. Este o realitate dură și gravă, care trebuie recunoscută și combătută.
În același timp, cercetările arată și suferința bărbaților. În Anglia și Țara Galilor, sondajul oficial pentru anul încheiat în martie 2025 estima că 21,8% dintre bărbații de cel puțin 16 ani trecuseră prin abuz domestic de la vârsta de 16 ani. Pentru femei, în același sondaj, proporția era 29,6%. Nu sunt cifre globale și nu se compară direct cu estimarea OMS: definițiile, populațiile și tipurile de abuz măsurate sunt diferite.
Asta nu transformă violența într-o competiție între sexe. Nu anulează suferința femeilor și nu relativizează problemele reale pe care multe dintre ele le trăiesc. Dar ne obligă să acceptăm că și bărbații pot fi victime și că femeile pot fi şi ele abuzatoare, violente.
Feminismul, în forma lui sănătoasă, înseamnă echilibru și dreptate. Înseamnă că nimeni nu trebuie să fie abuzat, ignorat sau redus la tăcere. Nici femeile. Dar nici bărbații. Și poate că tocmai aici apare o altă întrebare dificilă, pe care documentarul o aduce în discuție, pentru că atunci când vorbim despre egalitate, vorbim aproape întotdeauna despre acces la poziții de putere, despre salarii sau reprezentare, dar mult mai rar vorbim despre cealaltă parte a ecuației.
Despre faptul că bărbații sunt puternic reprezentați în multe ocupații periculoase. În Statele Unite, femeile au reprezentat 8,1% dintre decesele provocate de accidente de muncă în 2024, potrivit Bureau of Labor Statistics. Proporția covârșitoare a victimelor a fost, așadar, masculină. Este o statistică americană despre accidente mortale de muncă, nu o cifră universală despre toate decesele legate de muncă.
Despre faptul că, de-a lungul istoriei, cei trimiși să lupte au fost predominant bărbați, iar în unele țări obligațiile de serviciu militar diferă încă în funcție de sex. Asta nu reduce suferința civililor sau a femeilor în război, dar ridică întrebări despre așteptările pe care le punem pe umerii băieților.
Despre sănătatea mintală masculină. Datele ONU bazate pe estimările OMS pentru 2021 arată rate ale mortalității prin suicid de aproximativ două ori mai mari la bărbați la nivel global, cu diferențe importante între regiuni. În Europa și America de Nord, raportul era de aproximativ 3,6 la 1. Nu este aceeași situație peste tot, dar este o problemă reală care merită atenție și sprijin.
La fel cum merită discutat rolul taților după separare. Aranjamentele de îngrijire, legile și deciziile privind copiii diferă între țări și familii; faptul că un copil locuiește mai mult cu mama nu dovedește, singur, o discriminare a tatălui. Întrebarea mea rămâne cum păstrăm, atunci când este sigur și în interesul copilului, o relație semnificativă cu ambii părinți.
Și mă mai gândesc la reflexul cultural exprimat prin „femeile și copiii, primii”. Nu este o regulă universală a intervențiilor de salvare, dar mă face să mă întreb cât de des confundăm curajul cerut bărbaților cu ideea că vulnerabilitatea lor contează mai puțin. Da, ştiu, sună dur.
Toate aceste lucruri nu sunt aduse în discuție pentru a minimaliza suferința femeilor, dar ridică o întrebare incomodă:
Când vorbim despre egalitate, vorbim despre egalitate în toate aspectele ei? Sau doar despre acele aspecte care se potrivesc cu narațiunea pe care vrem să o spunem despre lume?
Poate că tocmai de aceea astfel de documentare sunt atât de controversate, pentru că ne obligă să privim o realitate mai complexă decât poveștile simple cu care ne-am obișnuit.