Doar că nu era ceva ocazional, devenise constant.
Balonări dureroase, nu doar după mese, ci aproape toată ziua. Gaze, forfoteală, disconfort continuu. Am dus-o așa o perioadă bună. M-am obișnuit cu ideea că asta e noua normalitate, până când, într-o zi n-am mai putut.
Am început analizele la privat. Singurul lucru care ieșea modificat, dar care iese la jumătate din populație, era Helicobacterul. Mi se dădea tratament pentru el, pentru că altceva nu părea să am. Două săptămâni cu două antibiotice în paralel. Terminam tratamentul și eram exact la fel.
Am schimbat medicul, aceeași poveste. Ba chiar parcă eram mai rău.😡
Și atunci am început să caut singură pe „dr. Google”. În funcție de simptome, încercam să văd ce ar putea fi. Știam că internetul poate să abereze grav, dar m-am gândit că, dacă citesc suficient, voi reuși să filtrez. Că voi ști să aleg ce are sens.
Una dintre variantele care suna cel mai aproape de problema mea era IBS sau în română, colon iritabil. Ah da, căutam în engleză, că în română nu găseam mare lucru.
Am observat că erau câteva simptome în plus, pe care eu nu le aveam, dar am fost curioasă cum se tratează cei cu problema asta.
Am găsit un forum în State, pe care informația curgea așa fluid. Ce fain e să vezi oameni care înțeleg că noi învățăm unii de la alții și, dacă nu împărtășim ce știm atunci când aflăm ceva, e posibil ca alți sute, mii, zeci-sute de mii să-și continue viața în beznă totală.
Acolo, un procent uriaș de bolnavi de IBS vorbeau de un probiotic care le schimbase viața. Să văd atât de mulți vorbind despre asta, mi-am zis că trebuie neapărat să încerc. E un probiotic, nu-mi poate face rău. Inițial am crezut că va trebui să-i pun pe-ai mei din SUA să mi-l trimită, dar băgând în search, l-am găsit aici. Am fost în extaz să văd cât de simplu era. L-am comandat imediat, am început să-l iau și, după nici o săptămână, eram alt om. Fix cum se povestea pe forum.
Uitasem cum e să nu ai o constantă balonare, forfoteală, disconfort. Uitasem cum e să fii normal.
Cine ar fi crezut atunci că alea erau primele semne de perimenopauză? Eu nici nu cunoșteam termenul, plus că și dacă l-aș fi știut, nu aș fi avut atâtea informații.
Nu la mult timp după asta, am avut câteva episoade depresive. Să ne înțelegem, eu vin dintr-un background în care nu există depresie, depresia e o supărare din care cineva alege să nu iasă, dar ar putea dacă chiar şi-ar dori, și e boala oamenilor "slabi". Eh, vă dați seama cât m-am luptat eu singură să depășesc momentele „de tristețe”, ca să nu par „slabă”.
Ideea generală e că de vreo 10 ani mă lupt cu diverse simptome, aparent fără legătură, care nu au explicații de niciun fel. Analize curate, medici care ridică din umeri, dezinformare.
Pentru mine totul a culminat cu episoadele de anul trecut, când efectiv m-am prăbușit. Colaps total. Din nou analize la privat, medici femei peste 45, explicații ZERO. Aparent eram sănătoasă. Am încercat să mă agăț de orice pentru o explicație. Am început cu ADHD-ul, de care știam că-l am, dar nu era diagnosticat. După teste și confirmarea diagnosticului, o prietenă mi-a făcut cadou o carte, în care din primele pagini am aflat că sunt la perimenopauză și ce înseamnă asta... Nimic din ce știam.
Bine, alte țări sunt și la distanța luminii cu studiile și acceptarea și curiozitatea, față de România.
La noi e această RESEMNARE bolnavă, prin care femeile își spun că e normal orice după o vârstă.
Şi-am înțeles ca de ce mi-a fost cel mai frică mi se întâmpla. Ajungeam o femeie bătrână, bolnavă și acră, la o vârstă la care mi se părea că sunt încă foarte tânără. Adică mă transformam și eu???? Așa trebuie să arate și să se simtă femeile în România??? Dar de ce în alte țări sunt fericite și luminoase, îngrijite și zâmbitoare?
Nu mă luați cu traumă colectivă și situația financiară! Lipsa educației, asta ne lipseşte! Ruşinea de-a vorbi ce trebuie, când trebuie! Ne hrănim cu bârfe, superstiții şi vorbe din bătrâni. În 2026!
În fine, citind cartea, o caut pe autoare pe Insta și încep să urmăresc ce postează. De acolo văd alte reel-uri ale unor femei medici din SUA care vorbeau despre peri/menopauză, simptome, hormoni, lucruri de care eu nu auzisem mare lucru în viața asta. Aşa mi-am dezvoltat o rețea de informații la zi.
De acolo au început să mi se aprindă beculețele, să caut tot mai mult, informații, studii, să înțeleg ce se întâmplă cu mine.
Am realizat că sunt ok, NU MOR, dar trebuie să iau măsuri.
Un alt aspect, un lucru care mi s-a întâmplat recurent de vreo 3–4 ori în ultimii 3 ani, a fost că în perioada dinaintea menstruației aveam sânii inflamați, dar stângul excesiv. Eu nu am avut problema asta anterior, aveam alte semne înainte de menstră, n-am știut cum e să ai sensibilitate și inflamație. Normal că, din nou, panică totală!
Prima dată am mers să fac o ecografie la un spital cu renume, din care a reieșit că se vede ceva ca un lichid la sânul stâng, că nu e nici rău, nici bine, nu e mult, dar nu știe exact ce e. Mi-a recomandat o serie de analize, sigur cele hormonale, care trebuiau făcute într-o anumită perioadă, dar fără să se menționeze vreo explicație.
În câteva zile mi-am revenit, panica a trecut, analize n-am mai făcut.
La vreun an s-a repetat. De data asta eram așa dărâmată, încât nici n-am mai fost la medic. Am așteptat să văd dacă se agravează, în câteva zile și-a revenit și m-am calmat și eu.
Abia a treia oară, care a venit după doar câteva luni, m-am alarmat din nou. Deja îmi făceam planuri serioase să-mi scot implanturile mamare. Am fost la RMN, să am ceva palpabil, nu doar povești, să merg la un medic specialist. La RMN le-a apărut ceva, dar la sânul fără probleme :)), neconcludent.🙄
Azi m-am trezit la fel, sunt aproape de ciclu şi am decis să investighez singură şi aspectul ăsta, ştiind tot ce ştiu acum.
În perimenopauză, estrogenul nu scade frumos și liniar. Fluctuează haotic. Poți avea perioade cu deficit, urmate de pusee relative de estrogen, mai ales înainte de menstruație, pe fondul unui progesteron care începe să fie insuficient. Se creează un dezechilibru – ceea ce mulți numesc „dominantă estrogenică” relativă.
Estrogenul stimulează țesutul mamar și retenția de lichid. De aici sânii grei, tensionați, inflamați. Dacă există predispoziție la chisturi sau mici acumulări de lichid, acestea pot deveni brusc simptomatice. Faptul că dispare în câteva zile, odată cu venirea menstruației, este extrem de tipic pentru un fenomen hormonal, nu structural.
La fel și cu simptomele digestive. Tractul gastrointestinal are receptori pentru estrogen și progesteron. Când hormonii fluctuează, se modifică motilitatea intestinală, sensibilitatea viscerală, microbiomul. Balonarea, gazele, senzația de „forfoteală” pot fi manifestări hormonale, nu doar „stomac sensibil”.
Apoi partea psihică. Estrogenul influențează serotonina, dopamina, GABA. Când nivelurile devin imprevizibile, pot apărea episoade depresive, anxietate, iritabilitate, senzația de colaps interior. Pentru cineva crescut cu ideea că depresia e slăbiciune, e o dublă luptă: cu biologia și cu propria rușine.
Perimenopauza poate începe cu 10 ani înainte de menopauza propriu-zisă. La 37–38 de ani nu e deloc „prea devreme”. Doar că nu ni se spune. Ni se spune că „suntem sănătoase”, pentru că analizele standard ies în limite. Ciclul vine regulat.....
Mulți medici nu sunt la zi cu studiile recente şi preferă să refuze să se informeze, aleg să ne sperie sau să ne țină în ceață.
Şi nu, nu înseamnă că suntem pe moarte. Dar înseamnă că organismul cere adaptare. Că trebuie să înțelegi ce se întâmplă, să urmărești pattern-uri, să corelezi simptomele cu ciclul, să te informezi, să găsești medici care chiar cunosc subiectul, nu doar ridică din umeri.
Pentru mine, cea mai mare schimbare nu a fost un medicament. A fost faptul că am înțeles că nu sunt nebună, că nu mi-a expirat termenul de valabilitate. Că există explicații biologice pentru ceea ce trăiesc.
Odată ce înțelegi mecanismul, nu mai ești în beznă.
Și nu, perimenopauza sau menopauza nu sunt boli. Sunt etape fiziologice. Dar tocmai pentru că sunt etape de tranziție hormonală profundă, pot deveni terenul pe care încep să apară lucruri care până ieri nu existau: anxietate, depresie, insomnii, brain fog, pierderi de memorie, scăderea capacității de concentrare, palpitații, creștere în greutate, rezistență la insulină, balonări, colon iritabil, reflux, prurit inexplicabil, mâncărimi de urechi, uscăciune oculară, uscăciune vaginală, infecții recurente, dureri articulare, frozen shoulder, rigiditate musculară, scăderea masei musculare, osteopenie, osteoporoză, creșterea riscului cardiovascular, hipertensiune, dislipidemii, modificări ale sânilor, migrene noi sau agravate, oboseală cronică, scăderea libidoului, tulburări de termoreglare.
Şi cine ştie, poate dacă nu simțeam pe pielea mea, dacă eram şi eu una dintre femeile fericite, pentru care etapa asta e una uşoară, aş fi mers şi eu aşa înainte.
Fără să mă informez, fără să-mi pese.
Şi cu toate că bine nu mi-a fost, mă simt norocoasă, că așa am învățat, am deschis ochii, înțeleg, empatizez. 🤍