Partea frustrantă e că nu e vorba că nu știi ce ai de făcut. Știi perfect. Lista e acolo. Dorința e acolo. Doar că între gând și acțiune apare un fel de nisip mișcător în care te afunzi fără să-ți dai seama.
Și fix despre asta am citit zilele trecute despre Mel Robbins.
O urmăresc de aproape un an, cred. Am descoperit-o întâmplător, într-un episod din podcastul ei în care vorbea despre ADHD și felul în care creierul nostru știe perfect ce are de făcut, dar uneori pur și simplu refuză să coopereze. Cred că acolo m-a câștigat.
Nu e genul de discurs motivațional strălucitor și perfect. Vorbește mult despre perioadele în care a fost complet blocată.
Povestește că, la 41 de ani, era în datorii uriașe, de aproximativ 800 de mii de dolari, fără job, cu 3 copii, cu anxietate severă și într-un moment în care nu reușea nici măcar să se ridice dimineața din pat, deși știa exact ce ar trebui să facă.
Într-o seară, uitându-se la o lansare NASA la televizor, i-a venit o idee aproape ridicolă: dacă tot nu reușește să-și convingă creierul, ce-ar fi să nu-l mai întrebe? Să numere invers, ca la decolare, 5-4-3-2-1 și să se miște înainte să apară negocierile mentale. Ea spune că a funcționat! One day at a time, one step at a time.
Ulterior, ideea asta aparent banală a devenit cunoscută drept regula de cinci secunde. Numărătoarea poate fi folosită ca un semnal simplu pentru a începe o acțiune, înainte să te pierzi în negocieri mentale. Asta nu înseamnă că există o fereastră neurologică fixă de cinci secunde sau că metoda a fost validată ca tratament pentru ADHD.
Pe scurt, încerci să nu îi mai dai timp creierului să te convingă să amâni.
De asta metoda a devenit atât de populară în ultimii ani. Nu pentru că ar fi magică, ci pentru că e simplă și ușor de încercat exact în momentele în care motivația lipsește.
O poți privi ca pe o mică întrerupere a tiparului de evitare, un semnal de pornire. Există cercetări despre felul în care planurile concrete de acțiune ne pot ajuta să trecem de la intenție la faptă, dar acestea nu sunt același lucru cu o validare directă a numărătorii 5-4-3-2-1.
Nu rezolvă perimenopauza şi nici nu vindecă ADHD-ul, dar uneori poate ajuta suficient cât să schimbe direcția unei zile: creează acel mic spațiu în care treci de la gând la acțiune.
Pentru că uneori, fix acolo e blocajul.