Un motiv important este că organismul nostru nu a evoluat în același ritm cu lumea din jur. Creierul pe care îl avem astăzi este, în mare parte, același creier pe care îl avea un om acum 20.000-50.000 de ani. El este construit să gestioneze amenințări scurte și clare: un prădător, o furtună, lipsa hranei. Corpul activează răspunsul de stres, rezolvă problema și apoi revine la normal.
Astăzi însă, amenințările sunt rareori fizice și aproape niciodată nu se termină complet. Sunt emailuri, facturi, trafic, notificări, comparații pe rețelele sociale, știri alarmante, inflație, presiunea performanței, teama că nu faci suficient. Creierul nu face întotdeauna diferența între un tigru și o notificare care îți spune că ai pierdut bani la bursă sau că altcineva are o viață aparent perfectă. Rezultatul este un stres de intensitate mai mică, dar aproape continuu.
Mai există și ceea ce cercetătorii numesc "mismatch evolutiv". Trăim într-un mediu pentru care corpul nostru nu a fost proiectat. Mâncăm alimente foarte dense caloric, ne mișcăm puțin, dormim mai puțin, vedem lumină artificială până târziu, stăm în interior aproape toată ziua și primim o avalanșă de informații pe care niciun creier uman nu a fost construit să o proceseze.
Mai apare și un fenomen psihologic foarte interesant: adaptarea hedonică. Oamenii se obișnuiesc extraordinar de repede cu lucrurile bune. Aerul condiționat, internetul, mașina, telefonul, vacanțele, toate devin noul normal. După puțin timp, nu mai produc satisfacție, ci doar lipsa lor produce disconfort. Nivelul așteptărilor crește constant.
Rețelele sociale amplifică și ele problema. În trecut te comparai cu vecinii și colegii, astăzi te compari, fără să vrei, cu milioane de oameni care își arată doar cele mai bune momente. Creierul interpretează asta ca pe o dovadă că "toți ceilalți se descurcă mai bine".
Mai există și pierderea comunităților. În multe locuri, oamenii au mai puțini prieteni apropiați, petrec mai puțin timp cu familia extinsă și au mai puține interacțiuni spontane. Paradoxal, suntem mai conectați digital și mai singuri în viața reală.
Nu este doar faptul că avem mai mult stres. Problema este că aproape tot ceea ce făcea organismul să iasă natural din stres a dispărut. Strămoșii noștri mergeau kilometri întregi pe zi, ridicau greutăți, petreceau timp afară, aveau perioade lungi fără stimulare, dormeau după ritmul luminii naturale și trăiau în grupuri foarte apropiate. Astăzi putem petrece o zi întreagă fără să ne ridicăm aproape deloc de pe scaun, cu telefonul în mână și cu mintea bombardată continuu. Sistemul nervos este activat, dar nu mai primește semnalele care îi spun: "Pericolul a trecut."
Cred că aici este cheia paradoxului. Nu trăim în cele mai stresante vremuri din istorie. Probabil trăim în cele mai confortabile vremuri din istorie. Dar confortul și bunăstarea nu sunt același lucru. Am eliminat multe dintre amenințările externe și, fără să vrem, am creat un mediu care ține sistemul nostru nervos într-o stare aproape permanentă de alertă.
Am construit o lume extraordinar de bună pentru tehnologie, dar nu neapărat pentru creierul și corpul cu care am evoluat.