L’ATELIER N°48
Portret Janine, în cămașă neagră

JURNAL · GÂNDURI

Când și lucrurile bune devin un exces

Cred că societatea noastră, și mai ales societatea românească, traversează de ceva timp o tranziție extrem de rapidă pe care pur și simplu nu știm încă să o gestionăm și nici nu cred că suntem suficient de pregătiți psihologic și emoțional pentru tot ceea ce se întâmplă în momentul de față.

Tehnologia, online-ul, social media, dating apps, viteza cu care circulă informația, accesul constant la oameni, la imagini, la validare, la entertainment și la stimulare continuă au evoluat mult mai repede decât capacitatea noastră reală de a procesa, filtra și controla toate lucrurile astea, iar impresia mea este că foarte multe dintre problemele pe care le vedem astăzi, fie că vorbim despre relații, sănătate mintală, anxietate, singurătate, comparație sau consum compulsiv, pornesc exact din acest dezechilibru.

Dintre cât de repede s-a schimbat lumea și cât de nepregătiți suntem noi pentru ea.

Și mai cred că una dintre cele mai mari probleme ale societății moderne nu este neapărat existența lucrurilor nocive în sine, pentru că lucrurile nocive au existat dintotdeauna, fie că vorbim despre alcool, droguri, jocuri de noroc, relații toxice sau orice alt tip de comportament distructiv, ci faptul că oamenii nu mai știu unde să tragă linia și nu mai au capacitatea de a-și impune limite clare într-o lume construită aproape integral pe exces și stimulare constantă.

Pentru că, dacă stau bine să mă gândesc, aproape orice lucru de pe lumea asta poate deveni nociv atunci când este consumat compulsiv, inclusiv lucrurile considerate sănătoase, pozitive sau admirabile la nivel social, iar aici mi se pare partea cea mai perversă a ceea ce trăim acum.

Pentru că oamenii detectează foarte ușor compulsia atunci când poartă eticheta clară de „viciu”. Dacă cineva consumă alcool excesiv sau droguri, problema este evidentă pentru toată lumea. În schimb, atunci când compulsia vine ambalată frumos, sub formă de disciplină, dezvoltare personală, productivitate, fitness, self-care sau lifestyle sănătos, aproape nimeni nu mai vede pericolul și uneori chiar ajungem să aplaudăm comportamente care, în esență, funcționează pe exact același mecanism psihologic.

Vedem oameni care stau zece ore pe telefon și spun că o fac pentru muncă sau business, oameni care ajung obsedați de sală și de imaginea corpului lor, oameni care își controlează alimentația până într-un punct în care mâncarea devine anxietate și control, oameni care fac shopping compulsiv, consumă online compulsiv, caută validare compulsiv și nici măcar nu își mai dau seama că și-au pierdut capacitatea de a sta liniștiți cu ei înșiși fără stimulare constantă.

Aici, cred eu, apare problema reală, pentru că nu mai vorbim doar despre vicii clasice, ci despre incapacitatea omului modern de a se autoregla într-o lume care îi exploatează constant atenția, impulsurile și nevoia de dopamină.

Iar ceea ce mi se pare și mai complicat este faptul că uneori chiar și oamenii echilibrați, oamenii care cred sincer că fac totul bine și care încearcă să aibă grijă de ei, pot ajunge foarte ușor în comportamente compulsive fără să își dea seama, tocmai pentru că lucrurile respective sunt considerate bune.

Este foarte ușor să îți dai seama că exagerezi atunci când vorbim despre ceva evident nociv, însă este mult mai greu să realizezi că ai pierdut echilibrul atunci când compulsia vine din ceva ce societatea îți spune că este sănătos, admirabil sau corect.

Și cred că inclusiv online-ul funcționează acum exact pe mecanismul ăsta. Problema nu este internetul în sine, pentru că internetul poate fi extraordinar dacă este folosit conștient și echilibrat. Problema este felul în care foarte mulți oameni folosesc online-ul ca reglare emoțională inconștientă, pentru validare, comparație, evitare, amorțire, stimulare continuă sau senzația falsă de conexiune, iar asta începe să afecteze inclusiv modul în care funcționăm în relațiile reale.

Pentru că relațiile dintre oameni sunt din ce în ce mai diluate, mai superficiale și mai fragile, iar impresia mea este că foarte mulți oameni nu mai au răbdare să construiască lent și autentic ceva cu adevărat profund.

În momentul în care trăiești cu impresia constantă că există permanent alte sute de opțiuni la un swipe distanță, începi inevitabil să privești oamenii diferit, iar conexiunile devin consumabile, rapide și foarte ușor de înlocuit.

Și paradoxul este că oamenii verbalizează mai mult ca niciodată că își doresc conexiune reală, iubire reală, prietenii reale și relații autentice, însă foarte multe dintre comportamentele pe care le avem astăzi distrug exact capacitatea noastră de a construi astfel de relații.

Cred sincer că, la un moment dat, societatea noastră va fi obligată să învețe din nou autoreglarea, filtrarea și limitele sănătoase, pentru că în momentul de față trăim într-un exces continuu de informație, de stimulare, de comparație, de acces și de consum emoțional, iar creierul uman pur și simplu nu pare construit pentru ritmul în care funcționează lumea modernă.

Iar problema este că nu vorbim suficient despre asta și nici nu învățăm oamenii cum să filtreze ceea ce consumă, cum să își impună limite clare și cum să își păstreze echilibrul într-o lume care îi împinge constant spre mai mult, mai rapid și mai intens.

Uneori cele mai periculoase excese nu sunt cele care arată distrugător la suprafață, ci exact cele care par sănătoase, admirabile și perfect normale.